Clubul Sportiv Studentesc Medicina Timisoara
Acasa | Staff | Lot | Rezultate la zi | Contact

PREZENTAREA CLUBULUI SPORTIV STUDENŢESC “MEDICINA TIMIŞOARA”

    Clubul Sportiv Studenţesc „Medicina” a fost înfiinţat în anul 1964 în Timişoara, centru de veche tradiţie a şahului naţional (oraş care a dat primul campion al României, Alexandru Tyroler, în 1926), graţie demersurilor făcute de către prof.univ.dr. Pius Brânzeu, rector al Institutului de Medicinădin Timişoara, strălucită personalitate a şahului românesc, cu multiple implicări organizatorice pe plan naţional şi local (preşedinte al Comisiei Judeţene de Şah Timiş), promotor al sportului minţii, inclusiv în domeniul publicistic (revista „Şah Timişoara”).
    Activitatea şahistă din cadrul clubului a beneficiat încă de la început de un excelent sediu multifuncţional în Piaţa Libertăţii, iar primul succes important al clubului l-a reprezentat câştigarea în 1965 de către Pia Brânzeu a titlului naţional de junioare, talentata şahistă dedicându-se ulterior carierei universitare filologice. În anul 1966 se consemnează prima apariţie a Medicinii în Campionatul Naţional pe echipe, cu un notabil loc 5.
    1967 este întâiul an de vârf în activitatea clubului, care obţine: titlul de campioană naţională la echipe, titlul naţional feminin prin Gertrude Baumstark şi titlurile naţionale universitare prin Valerian Adam şi Suzana Makai.
    În 1973, Medicina Timişoara este din nou medaliată la Campionatul National  de Sah  pe echipe, câştigând bronzul; este anul în care işi începe cariera  aici autorul acestui articol , prezent ca titular şi în anul 1975, când Medicina redevine campioană naţională pe echipe (în formula: N. Illijin, Ş. Neamţu, I. Biriescu, V. Adam, G. Baumstark, S. Makai, I. Mărăşescu, L. Jicman).
    Tot în 1975, clubul Medicina a organizat cel mai puternic turneu internaţional feminin din istoria şahului românesc, reuşind să o aducă în oraşul bănăţean pe campioana mondială en-titre, Nona Gaprindashvili, care de altfel a şi câştigat concursul (cu 13 puncte din 13!), fiind urmată de Gertrude Baumstark. De altfel, de-a lungul timpului, clubul nostru a organizat un însemnat număr de turnee internaţionale, preponderent feminine, dar şi câteva masculine (care s-au încheiat cu victoria unor monştri sacri ai şahului est-european, precum Mark Taimanov şi Ratmir Holmov, dar şi, în 1983, a juniorului israelian Alon Greenfeld, consacrat între timp ca un mare antrenor). După un an, la Sinaia, clubul nostru îşi păstrează titlul naţional pe echipe, avându-l la masa 1 pe regretatul Emil Ungureanu.
    La jumătatea anilor '70, Dana Nuţu (actualmente stabilită în Australia) se afirmă la Medicina Timişoara, pentru care obţine titlul naţional de senioare în anii 1979 şi 1980. Alături de Margareta Mureşan (campioană naţională în anii 1983 şi 1985), ele vor avea un merit deosebit în seria de 3 medalii consecutive, dobândite de către echipa feminină a României la Olimpiadele din 1982, 1984 şi 1986. În 1981 Gertrude Baumstark recâştigă titlul naţional, palmaresul redutabilei jucătoare (în prezent stabilită în Germania) numărând 7 medalii naţionale, obţinute de-a lungul a aproape 20 ani! Margareta Mureşan realizează în 1982 una dintre cele mai importante performanţe din istoria şahului feminin românesc, dar şi a clubului Medicina, câştigând turneul interzonal de la Tbilisi şi calificându-se pentru meciurile candidatelor. Un aport deosebit la această performanţă l-a avut antrenorul Şerban Neamţu, unul dintre cei mai proeminenţi tehnicieni din istoria clubului.
    Prin prestigiul internaţional deţinut, academicianul Pius Brânzeu reuşeşte aducerea la Timişoara pentru un simultan, în 1983, a campionului mondial en titre, Anatoli Karpov. După patru ani, în 1987, în oraşul de pe Bega soseşte, prin aceleaşi demersuri, preşedintele FIDE, Florencio Campomanes, în anticiparea grandioasei competiţii pe care a reprezentat-o Campionatul Mondial pentru juniori din 1988, de la Timişoara.
    După o eclipsă vremelnică, revirimentul mişcării şahiste mediciniste se datorează profesorului dr. Dan Poenaru (fost prefect al judeţului Timiş în anii '90, actulamente prorector al Univerisităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”), care în anul 2002 dă identitatea actuală Clubului Sportiv Studenţesc Medicina Timişoara (reuşind să asigure şi un spaţiu corespunzător desfăşurării activităţilor clubului, în clădirea din Piaţa Eftimie Murgu).
    Rezultatele nu se lasă prea mult aşteptate: în 2004 Albert Vajda termină pe locul 2 la CN seniori, iar echipa revine în prima ligă. În anul 2006, la Predeal, Vlad-Cristian Jianu devine campion naţional la seniori; proba de dezlegări este câştigată de către Teodora Trăistaru (16 ani), succes pe care ulterior îl va mai repeta, dovedindu-se cea mai talentată exponentă a acestui gen în ţara noastră.
    Superliga 2007 (Predeal) ne aduce locul 2 la echipe masculine şi locul 3 la echipe feminine, iar în 2008 la Eforie Nord, clubul Medicina obţine cel mai răsunător succes din perioada contemporană: locul 1 la Superliga echipe masculine 2008-Eforie Nord, cu inexpugnabilii Baklan, Miroshnicenko şi Kotronias la primele mese, dar şi cu Teodor Anton excelând la masa de juniori. Unul dintre componenţii echipei, Gergely Szabo, se clasează pe locul 2 la CN individual seniori de la Cluj-Napoca. În anul următor, Superliga se desfăşoară tot la Eforie, Medicina câştigând medaliile de bronz, cu proaspăta apariţie în echipă a lui Marius Manolache, dar şi cu prezenţele inedite ale lui Laurent Fressinet şi Jan Smeets.
    La nivelul anului 2010, un important pas în prezentarea activităţilor şi rezultatelor clubului nostru îl aduce înfiinţarea site-ului propriu, gestionat de către Dinu-Ioan Nicula.     Este anul când în cadrul clubului vine tânărul maestru internaţional George-Cătălin Ardelean, un foarte priceput antrenor pentru diversele categorii de juniori, aşa după cum permanenta prezenţă în echipă a marelui maestru Dorian Rogozenco reprezintă un model pentru mai tinerii săi colegi.
    Punctul central de interes al Superligii pe echipe de la Herculane îl reprezintă evoluţia sub culorile Medicinii a ex-campionului mondial Ruslan Ponomariov; după ce echipa noastră a condus până în ultima rundă, finalmente i-a revenit bronzul.
    Culoarea medaliilor se repetă în 2011 la Braşov, unde este de remarcat prezenţa la masa 1 a gruzinului Baadur Jobava, dar mai ales debutul promiţător al juniorilor Radu-Marian Doroş şi Alexandru-Ovidiu Stanciu. Tot sub poalele Tâmpei, un alt tânăr talent, Teodor Anton, câştigă spectaculos titlul naţional al seniorilor la dezlegări. Ulterior, el va deveni dublu campion naţional universitar, în finalele pe care, în ultimii doi ani, le-a organizat clubul nostru, predându-i apoi ştafeta aurului studenţesc coechipierului său, Alexandru-Ovidiu Stanciu.
    În anii 2012 şi 2013, cooptarea redutabilei mari maestre Ekaterina Atalîk (Turcia) asigură medaliile de argint şi apoi pe cele de bronz la Superliga pentru echipe feminine (ambele ediţii desfăşurate la Mamaia). Sunt ani rodnici, care aduc şi medalii naţionale individuale: la masculin argint în 2012 Marius Manolache (la Sărata Monteoru) şi bronz în 2014 Teodor Anton (la Târgu Mureş), iar la feminin bronz în 2013 Mihaela Sandu (la Olăneşti), marea maestră fiind prezentă şi în echipa naţională a României care a obţinut un excepţional loc 5 la Olimpiada de la Istanbul.
    Toate acestea au anticipat poate cea mai mare reuşită din istoria clubului nostru: cucerirea în 2014 la Călimăneşti a ambelor titluri naţionale la Superliga pe echipe, după dispute foarte spectaculoase, ce au demonstrat ambiţia celor două formaţii ale noastre, care au îmbinat experienţa unor jucători precum Ivan Ivanisevici (Serbia), Ekaterina Atalîk (Turcia), George-Cătălin Ardelean, Angela Dragomirescu, Mihaela Sandu, cu tinereţea juniorilor  Radu Doroş şiDaria Vişănescu. În aproape aceeaşi formulă (dar cu marele maestru Vlad Jianu revenit la matcă), echipa masculină a reuşit în mod strălucit să-şi apere titlul în 2015, la Mamaia.
    Anul 2016 a fost marcat de o remarcabilă premieră, întreg podiumul Naţionalelor feminine fiind ocupate de mediciniste: 1.Elena-Luminiţa Cosma (excelent debut sub culorile clubului), 2.Mihaela Sandu, 3.Angela Dragomirescu. Apoi, la mijloc de an, Radu-Cristian Fluerariu a întregit panoplia succeselor clubului, devenind în Cehia campion de juniori al Uniunii Europene. Ambele noastre formaţii au urcat pe podiumul Superligii, fetele (cu puternica Elisabeth Paehtz la masa 1) obţinând argintul, iar băieţii bronzul.
    Pentru a sublinia diversitatea performanţelor sportivilor noştri, vom aminti medalia de argint câştigată în anul 2015 de Teodora Trăistaru la Campionatul European dezlegări – feminin, disputat la Iaşi.
    În încheiere, trebuie menţionat că, din anul 2012, ne mândrim cu reluarea concursului de şah dedicat fondatorului clubului, Memorialul „Pius Brânzeu”, la sala Hyperion a mediciniştilor, sub auspiciile preşedintelui de onoare al clubului, rectorul Marius Raica, învingători fiind timişoreanul Vladislav Nevednichy în 2012 şi 2014, iar în 2013, 2015 şi 2016 reprezentantul Medicinii, marele maestru Marius Manolache.

Ioan Mărăşescu,                                                                                           Dinu-Ioan Nicula,
Director club                                                                                                 Responsabil site

© 2010 - 2017 Clubul Sportiv Studentesc Medicina Timisoara.
Toate drepturile sunt rezervate.